Sunt curios, la tine în oraș e carantină? Eu nu înțeleg cum stă treaba cu carantina asta, însă de câteva zile am intrat și eu în horă din cauza unui amic care a venit la mine într-o dimineață alarmat că vezi doamne toată lumea intră în carantină și o să murim de foame. M-am îmbrăcat și am fugit repede la profi, am luat ceva făină, cartofi, apoi fuguța la farmacie să iau niște pastile și gata. Ce o fi, o fi. Au trecut câteva zile bune de atunci, iar carantina asta e cam ciudată. La un magazin, au mutat scaunele din față în spatele magazinului… Cică să nu ne vadă poliția. La un alt magazin se păstrează distanță de 1 metru între tine și cel din apropierea ta și nu ai voie să atingi tejgheaua. Partea comică e că nimeni nu poartă mască. Doar la profi am văzut că personalul purta mască, dar la magazinele din ,,cartier,, nu. Ca și cu transportul în comun, ba circulă, ba nu circulă. Sincer, mie nu imi e frică de corona asta cât îmi e frică de măsurile luate de autorități. Să stai atâta timp izolat, cu majoritatea transporturilor sistate, cu frica că nu mai poți să primești salariul și să duci o viață normală… Ei bine.. de asta îmi e teamă mai mult. La voi care e treaba cu măsurile luate de autorități? Se aplică?

Citește și  Adio vară, adio fericire!

Ciurcas Dan Gabriel (administrator)

Timid, visător, romantic, idealist, om, sunt doar câteva cuvinte care mă pot descrie.
Scriu din plăcere despre tot ce îmi tună în cap, am 23 de ani și până în prezent am iubit doar o fată cu care am fost împreună timp de 3 ani, pot spune că deseori ea este sursa mea de inspirație.
Mai multe puteți afla citind blogul meu, aici este locul în care îmi împart gândurile, ideile cu voi :)

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.