Din punct de vedere calendaristic, 1 Martie aduce primăvara, dar astronomic începe, însă, pe data de 20 ale lunii.

Se știe că Mărțișorul este vestitorul Primăverii și este un simbol special pentru doamne și domnișoare. Însă există o semnificație a mărțișorului, despre care nu foarte multă lume știe și care datează din cele mai vechi timpuri. Mai mult, există o serie de obiceiuri legate de mărțișor. Iată mai jos care este semnificația mărțișorului și ce tradiții se respectă.

Povestea din spatele vestitorului Primăverii

Din punct de vedere calendaristic, 1 Martie aduce primăvara, dar astronomic începe, însă, pe data de 20 ale lunii.

Această sărbătoare a Mărțișorului este reprezentată de firul alb împletit cu cel roșu, pe care toate doamnele și domnișoarele îl leagă de mână în ziua de 1 Martie. Aceste două culori simbolizează cald și rece, adică trecerea de la sezonul de iarnă la cel de primăvară.

Tradiția aceasta este răspândită pe tot teritoriul, dar inițial a fost populat de triburile tracice, din Albania până în Ucraina, ulterior în România, Grecia, Bulgaria și Rusia.

În Bulgaria se sărbătorește Martenita, sărbătoare bazată pe o legendă bulgară care susține că Huba și fratele său Boian erau încarcerați când hanul Asparuh le-a trmis un șoim legat de ață albă pentru a le da de știre că cineva urmează să-i salveze.

„Aceștia au reușit în cele din urmă să evadeze, dar aproape de malul Dunării Boian a fost ucis. Huba a eliberat atunci șoimul care avea legat de picior firul alb înroșit de sângele lui Boian, pentru a înștiința poporul de moartea fratelui său. De durere, a poruncit soldaților să poarte un fir de ață albă împletit cu un fir de lână roșie pentru a-i feri de necazuri.

Citește și  Salvează fișiere importante în cloud

Semnificația Mărțișorului. De ce e bine să-l porți

Acest lucru s-ar fi întâmplat pe data de 1 martie 681. În România, este purtat de toată lumea, de la copii până adulți – femei sau bărbați, în unele zone. Bucovina este singura zonă din țara noastră unde femeile dăruiesc mărțișoare bărbaților.

Acest lucru se petrece și peste Prut, unde femeile oferă băieților mărțișoare de 1 Martie, iar pe 8 martie băieții le oferă femeilor vestitorul primăverii”, este povestea prezentat în mai multe publicații.

Obiceiuri de 1 martie

  • Mărțisorul este ca un talisman
  • Poartă noroc
  • Apără de forțele malefice.
  • Previne îmbolnăvirea în lunile care urmeaza lui martie
  • În cazul în care prinzi șnurul la încheietura mâinii, ai grijă să îl închei într-un nod. Nodul este înzestrat cu funcție protectoare
  • În toată perioada în care porți firul de mărțisor, răul va sta departe de tine. De asemenea, împletiturile te feresc și ele de ghinion și împrejurări nefavorabile.
  • Ține deoparte deochiul.
  • Protejează împotriva razelor orbitoare ale soarelui.
  • În intervalul 1-9 martie se aleg și Babele pentru a vedea cum vor fi zilele în anul respectiv.

Legenda Babelor din martie

Legende stravechi ne spun ca de zilele Babelor, Baba Dochia obișnuieste să toarcă și să își scuture cele nouă cojoace, unul câte unul, în fiecare din cele nouă zile. În zonele din Ardeal, femeile nu trebuie să lucreze cu fusul cât timp dureaza “Babele” pentru a nu atrage asupra lor mânia și blestemele Babei Dochia.

Ciurcas Dan Gabriel (administrator)

Sunt un băiat timid, diferit de alți băieți, ciudat în felul meu și de foarte multe ori chiar copilăros.
Sunt un trecător prin acest labirint numit ,, viață,,, uneori mă lovesc de lacrimi, alteori de zâmbete.... Viața este făcută din momente, iar aici e locul unde le înșir, unde sunt liber să scriu și să mă descarc, cel puțin până în momentul în care ies din labirind.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.