Nu am mai scris de ceva vreme, cred că mereu am început cu aceste cuvinte.. de data asta, nu voi mai scrie pentru o perioadă lungă, habar nu am cât timp… Dar, nu voi mai scrie pentru o perioada lungă de timp…
Sunt setat pe aceste fraze și îmi dau seama cât sunt de pierdut. Anul 2018 am simțit mereu că o să fie diferit, dar nu m-am gândit că va fi diferit in acest mod.
În sfârșit după atâta vreme am aflat de ce fosta a plecat în afară și a ales să rămână lângă fratele ei vitreg, chiar dacă i-am spus că greșește… Când iubești, respecți deciziile persoanei iubite, nu? Nu am insistat, nu are rost… Oricum, după atâta vreme am aflat tot adevărul și nu prea mai am întrebări.
Bun, acum că am aflat asta ce urmează să fac? Sincer, habar nu am, nu am mai trecut prin asta. Ironic, nu? Avem o viață și trebuie să avem grijă de modul în care o trăim. Orice decizie, orice alegere atrage după ea consecințe… pe care tu le suporți. Problema cu asta în general e că pe lângă tine mai sunt afectate și alte persoane.
Să vă povestesc totuși o fază comică dacă tot sunt aici și scriu, zilele trecute am fost la Bârlad, am fost să o conduc pe mama fostei la autocar și să o ajut la bagaje, poveste lungă. Țin minte că seara pe la 18:00 am ajutat-o să își care bagajul, am cărat niște saci cu haine la etajul 4, a fost… sport. Pentru mine a fost sport, nu sunt obișnuit cu efortul, dar cu sportul da. Sincer aș mai face asta de câteva ori, după asta am plecat în gară, urma să ne vedem la 5 dimineață. Hmmm.. Mă uit în agendă și scriu un mesaj pe care îl expediez gresit.. ups.. oboseala zic. Dau copy si paste într-o căsuța și il expediez din nou, i-am cumpărat o cartelă și sper să ajungă la ea. În el mai mult i-am explicat cum merge treaba cu roamingul…
După care merg în spate la un fast food și bag în mine o cola și niște cartofi pai. Apoi o sun pe mama îi urez noapte bună ca de obicei apoi mă pun intr-un colț al gării jos și îmi iau o cafea…
Lângă mine se așează un puști cam de 17 ani, îmbrăcat murdar, și mă bagă în seamă… mi-a cerut un leu.. i-am dat 5 lei cu condiția să îmi aducă și mie o nouă cafea. Se duce omu, si in 5 minute apare cu cafeaua.. las restul la el și din vorbă în vorbă mă întreabă
-ai bani?
– mmm doar de drum..
– bun, ai măcar un milion?
– nu
Deja încep să realizez unde vrea să ajungă.
– și, stai ca boschetarul în gară?
– da, de ce nu? Când e vorba de ea, orice.
Mă uit la el, întoarce capul și cu o privire pierdută îmi zice
– Las-o baltă omule, iubirea doar patimă. .
– și suspine, știu, zic eu.
la care tipul zice
– Oricum, vezi că zona asta e periculoasă, ai grijă.
Auzind asta mă ridic și plec, ies din gară, mă uit după un taxi și mă urc rapid în el.. Până la taxiu mai apăruseră doi boschetari care deja se indreptau spre mine, chiar strigau la mine să stau pe loc. Nu cred că aveau dorința să îmi strângă mână bucuroși că mă cunosc.
Mă ridic în taxi și zic ,,talpă iute până la hotel,, :)) Taximetristul râde și pleacă spre hotel… se uită din când în când la mine și până la urmă îmi zice..
– ce cauți in zona asta, la ora asta?
– mmm, eu nu caut nimic, aștept, plus de asta ăştia erau aproape să mă jefuiască.
– ai bani?
– nu mulți.
Adevărul e că mai aveam 200 lei si 100 euro la mine. Deja mă gândeam dacă acceptă ăstia de la hotel euro…
Ajung la hotel, închiriez o cameră, mi-au ajuns banii în lei să plătesc. Am făcut o baie și m-am pus în pat. Nu am închis un ochi ca să nu adorm, dacă adormeam nu mă mai puteam trezi să o conduc pe mama fostei la autocar.
Acum stau și mă întreb de unde au simțit boschetarii că am ceva la mine? Eu nu sunt genu de băiat fitos care să se îmbrace numai firmă tot. Sunt simplu… Mă imbrac simplu.
Acum e o amintire frumoasă, dar recunosc că am tras puțină frică pe moment.
Oricum, până când revin și mă apuc de scris mai e. Sincer, aș vrea să inchid de tot blogul, mă mai gandesc eu de mâine ce fac. Momentan mă relaxez… am nevoie de somn și atât. Plus de asta vrau să renunț la cafea, să beau 2 pe zi până ajung doar la una pe zi. Sper să reușesc… ori mă las ori beau cât rezist. Ori una, ori alta.
În fine, mulțumesc celor care îmi citesc blogul, prin acest blog mi-am făcut câțiva amici și sper să nu vă îngrijorați sau să vă faceți alte idei. O să trec eu și peste asta. A fost o lecție frumoasă, am învățat multe, enorm de multe. Poate pe viitor mă vor ajuta. Nu știu ce viitor va exista, habar nu am de nimic, am rămas fără vise și fără întrebări cu foarte multe regrete pe care sper să le înlătur. Nu poți fi fericit când ai regrete și întrebări. Oricum, regretele distrug sufletul și în fond… nu mai zic nimic..
