Uneori o poză face cât o mie de cuvinte. Această floare a crescut la mine în curte, mereu dimineața când ieșeam să beau cafeaua pe terasă, mă uitam la ea. Când stai și te gândești, o floare nu înseamnă mult însă poate aduce multe zâmbete, și acum țin minte prima floare pe care am oferito fostei. Partea hazlie? Nu era crescută special pentru ea, pur și simplu mă plimbam cu ea pe o alee înconjurată de o parte și de alta de copaci, tot mergând ne-am apropiat de o bancă sub o salcie mare, iar lângă bancă era un izvor cu apă urmat de niște flori… M-am apropiat, am rupt o floare și i-am oferito.. Avea un zâmbet larg, iar ochii ei albaștrii erau înlăcrimați, am cuprins-o în brațe și am vrut să o pup pe obraz cand ea a întors gurița… Așa am avut primul nostru sărut. Să îmi pară rău? Nu. În nici un caz. Floarea a reușit să își atingă ținta, a scos un zâmbet de la ea și un prim sărut. De atunci țin foarte mult la flori și oricum ador natura, apusurile, răsăriturile de vară, sunt minunate.
Joi, mă dau jos din pat, și constat că e frig în cameră, deja mă gândeam că nu mă simt bine și urma să caut pastile prin casă, ajung în fața ușii, deschid ușa și o inchid repede la loc. Un ger, de nici în luna lui Decembrie nu a fost așa, de zăpadă nu mai zic. Nu se mai cunoștea cărarea.. O sun pe mama să îmi aducă ghetele din casa de la vale. Mă îmbrac, mă încalț și cobor în casa de la vale să savurez cafeaua liniștit lângă sobă. E luna Aprilie, dar nici pe departe nu aș fi zis asta. Vremea de afară era una de Decembrie, chiar mai rău. O zăpadă apoasă, cu viscol, copacii erau înclinați la pământ, totul era urât desprins parcă dintr-un coșmar cu un oarecare Moș Gerilă.
Partea nasoală a venit abia joi seara când, ce să vezi, am rămas fără curent.. Până duminică. Și să mă fi văzut tu pe mine cum țineam telefonul pe economisire energie maximă, nici nu știam că există această functie, fără muzică, fără tv, fără bec, fără nimic.. Evul mediu frate…. Zău dacă nu. Deschideam telefonul din când în când ca să verific ora, măcar să știu cât e ceasul. Pentru că, de ce nu? Toate ceasurile de birou, mecanice au fost aruncate. Am încercat să citesc o carte, la lumina lumânării (aia cu care am luat lumină de la biserică) deh, e și aia bună la ceva, nu credeam că-mi va primde bine. Problema e că nu a ținut și decât să îmi stric ochii.. mai bine lasă. Timp de 3 zile, mă duceam pe deal ca să am semnal la telefon, curent nu aveam, bateria mea ajunsese pe la 15% când a venit curentul. Acum știu ce voi face, îmi voi lua o baterie externă, una mare, nu contează că va trebui să o car în spate sau să o trag după mine, important e să fie. În felul ăsta mai ascult și eu o melodie ceva. Țin minte, și sigur voi ține toată viața că am avut o boxă portabilă care funcționează cu baterii de la telefoanele nokia. Mai mult de 3 ore nu scot cu boxa aia, card oricum nu aveam așa că am dat pe radio. Locul unde știrile țin fix 10 minute, iar politica 23 ore si 50 de minute. Ascultând eu porcăria aia de politică, au pus o melodie, ceva smiley parcă, oricum nu mă prea omor eu cu el.. dar frate, îmi dădeau lacrimile de bucurie că aud o melodie :)) Eu sunt dependent de muzică, cred ca în aceste 3 zile l-aș fi ascultat până și pe Salam.
Au fost 3 zile groaznice, epoca de piatră direct. Evul mediu. Acum, de câteva zile suntem legați la alte rețele din alte județe. Trebuie să recunosc că oamenii de la situații de urgență și-au dat silința și au făcut tot ce-au putut ca să nu stăm pe întuneric.
Acum, să vă spun părerea mea. Din start vă spun că sunt Ateu… Da, vă rog să îmi dați în cap pentru că eu gândesc diferit într-o țară în care efectul de turmă este la ea acasă.
Intrând pe Facebook, am primit un mesaj de la o fată credincioasă, nu am nimic cu ea, însă conversația a fost ceva de genu:
– Ce faci Ateule? Ai văzut că tehnologia dă greși? Dacă era după mine și nu venea curentul îi dădeam in judecată și castigam lejer.
-Bună, ce câștigai? Nu câștigai nimic pentru că în cazuri de genu, cei de le E-on nu au obligația să îți distribuie ție curent. Pe deal, unde e zăpadă cât omul, până la brâu, cum vrei să îți intre omul, să ridice stâlpul de înaltă tensiune ca să ai tu curent? Gândești un pic și tu?
– Păi da, dar eu plătesc!
– Stai să înțeleg, ce plătești? Curentul pe care nu îl folosești zilele astea?
– Nu mă, nu-mi pasă, ei trebuie să asigure curent, așa cum e în alte țări.
– Da, dar în alte țări nu se construiesc peste 18000 de biserici, nu au străzi inaccesibile, nu au un liceu și un spital pe o rază de cateva zeci de km distanță, au stâlpuri noi, infrastructură nouă.. Noi ce avem? Clopot în valoare de 500.000 euro?
– Taci că nu știi nimic, sufletul e cel care pleacă, restul rămâne. Au rostul lor bisericile.
– Da, nu sună asta a egoism cumva? Gândește că vei avea copii, ce țară le vei oferi? Când vor merge pe jos 5 km până la școală, când vor avea nevoie de spitalizare iar cel mai apropiat spital va fi la 50 km distanță, ce le vei spune? Că sufletul e cel care contează nu? Dacă e așa, de ce încerci să te salvezi când esti bolnavă? De ce nu te duci la biserică să te vindeci? În alte țări copii sunt luați si aduși în fața ușii cu transportul școlar, la noi în țară asta ar fi de domeniul sf-ului. Corect? Eu vreau o țară ca în afară, vreau să le asigur un viitor copiilor mei. Dacă asta mă va duce în iad, în viziunea creștină, nu mai zic nimic.
Aici a luat capăt conversația noastră. Nu am mai primit răspuns. Acum vă intreb sincer, câți bani ați donat personal pentru știință? Nu mulți sunt sigur. Dar la popă când vă spovedește cotizați? Normal că da… Orice serviciu bisericesc funcționează cu bani, începând de la botezuri până la înmormântări, toată viața cotizăm la o instituție care nici măcar nu este impozitată de către stat, din contra primește buget de la stat (atât pentru noi lăcașuri de cult cum ar fi catedrala neamului, cât și pentru plata preoților), primește bani și de la omul de rând, câștigă bani și din donații, vânzările de cruciulițe, lumânări și altele, iar de plătit tva… deloc. Mulți preoți se lăfăie în bani.. Iar bătrânii mor prin spitale. Pentru ce, pentru un suflet care nici măcar nu este demonstrat științific? Dacă există suflet, de ce când ești inconștient nu ești tu? Dragilor, mă repet, Dumnezeu există, doar că nu e așa cum credeți voi, ca fiind un bărbos stând undeva sus și privind la ce face lumea, nu. Dumnezeu există în fiecare dintre noi, el e conștiința noastră, conștiința îți spune ce e bine și ce e rău, conștiința te face să plângi când pierzi, să te bucuri când câștigi, conștiința este DUMNEZEU, și ea se află în fiecare dintre noi. În mine, in tine, în persoana iubită, în toți. Lasă să merg in iad, dar copii mei să aibă o țară ca în afară.
Revenind la floarea mea, de câte ori privesc poza îmi vine să compar floarea cu sentimentele mele… De câte ori nu am fost loviți chiar de persoana la care nu ne așteptam? De foarte multe ori. Exact așa e și cu omul, a fost fericit, a suferit și apoi a rămas de unul singur luptând.
Am iubit enorm, și am fost rănit. Așa eram si eu, cu inima rănită dar cu privirea în față. Dacă nu mai vine un potop floarea își va reveni, din păcate nu va fi niciodată ca nouă pentru că deja are o frunză lipsă. Exact ca inima unui om, după ce e rănită, nu va mai fi niciodată la fel. Ceva va lipsi. Suntem oameni, avem emotii, sentimente, simțim și facem diferența.
Pentru toți care se regăsesc în această poză, prvirea în față. După potop vine și vreme liniștită, nu? Nu strica ceva ce doar timpul poate rezolva.
P.S. Vă las câteva poze cu dezastrul din satul ăsta, poze făcute la două zile după potop..
