E dimineață, ora 5, nu am închis un ochi toată noaptea dar sincer să fiu nu regret. Pe la ora 6 deschide la magazin si am o poftă nebună de cola, așa că după ce termin acest mic articol de scris, mă îmbrac și ies la magazin.
Sunt un tip matur la prima vedere, am 26 de ani, dar cu toate astea încă am un suflet de copil, chiar dacă așa zic toți, la mine chiar se aplică. O dată cu carantina asta, am avut timp să mă gândesc la tot felul de lucruri. E ciudat cum trecutul îți provoacă cele mai minunate sentimente… Nu prezentul, nu viitor… Ci trecutul. Nu știu cum reușesc unii să îl uite, eu nu aș vrea și nici nu aș încerca una ca asta. Ieri dimineață, într-o nebunie, mi-am amintit de cea mai frumoasă parte a copilăriei mele. Partea în care mă jucam cu prietenii de atunci pe o cutie care se conecta la televizor și funcționa cu dischete. Noi îi spuneam joc pe televizor, chiar dacă pe el scria terminator. Și chiar era terminator… Terminator de ochi, terminator de nopți, terminator sau mai degrabă devorator de televizoare… Eu mă jucam pe un samsung cu tub.. color.. dar după câteva ore întregi de joacă numai color nu mai era acel samsung, se vedea alb negru. Acum nu știu dacă avea legătură cu terminatorul meu, dar știu că se nimerea fix după ce opream jocul să se vadă alb negru pe tvr 1 și restul canalelor. Of ce vremuri .. a muncit mama pe atunci o grămadă ca să îmi cumpere unul. Vorbim de anii 2003 – 2004, mama nu era înstărită… Dar era muncitoare și si-ar fi dat și sufletul pentru mine… La fel ca orice mamă pentru copilul ei. Au fost vremuri minunate, vremuri când jucam ca nebunul același joc ore întregi fără să mă plictisesc… Era totul atât de simplu și distractiv, e încredibil cum un lucru atat de banal provoca atâta plăcere. Acum am telefon de 1000 de ori mai bun ca acea cutie, am un calculator cu ,,n,, putere de procesare mai mare ca acea cutie… Am jocuri ca grand theft auto 5, fortnite etc si nici unul nu se ridică măcar la jumătatea plăcerii și a amintirilor lăsate de acea cutie conectată la tv, cu acele jocuri simple pe 16 biți.
Nu am să uit nopțile când se adunau toți la mine și ne jucam toată noaptea pe jocul ăla, făceam competiție care ajunge mai departe… Beam suc, imitație de suc, dar era bun, mâncam pâine cu dulceață făcută acasă, și adormeam spre dimineață… Țin minte că mi-a luat 5 luni să termin jocul teenage mutant ninja 3… Era handicapat rău jocul ăla, dacă mureai toate viețile o luai de la capăt… Și concursul era ceva gen ,,hai bă să ajungem cu țestoasa la următorul nivel,,… Erau zile când repetam același nivel ore întregi că nu puteam trece :))
Așa că ieri dimineață am decis să descarc un emulator nes pe calculator, să iau jocul copilăriei mele și să chem un vecin din generația nouă cu care să mă joc. Am configurat cele două controllere și l-am așteptat pe vecin. Vine ăla bucuros ,,băăă, bine bă, jucăm fifa, sau gta v?,, La care eu ,,ce mă? Jucăm cestoasa,,… Ăla a zis în gândul lui că-i pun ceva 3d… Dar de unde . Când a văzut ce grafică are a inceput să râdă. După cateva nivele nu ne-am mai dezlipit amândoi de controllere câteva ore până a trebuit să plece acasă din cauza carantinei…
Pe scurt.. azi am fost copil.. și presimt că mâine am să îl joc din nou. Zilele viitoare poate voi face și un live cu el. Generația asta nu știe să se distreze. Da, până și câțiva pixeli îți poate aduce plăcere. Chiar și un joc simplu. Viața era simplă, săraci, beam suc fake de ziceai că e la plic după ce fugeam o zi întreagă pe afară, trimiteam bilețele la fete și tot ce ne doream pe atunci era doar să stăm lângă ele, sau să le atingem mâna.. păreau.. încredibile și tot ce îmi doream era să stau cu ele, sau să citească bilețelul meu.. nu mă gândeam la prostii pe atunci.. eram prea mici. Atunci distracția era sa te plimbi cu bicicletele.. să te uiti la dragon ball z, sa joci fotbal in stradă/curte.. mai mult ,,atacatelea,, era decât fotbal.. să asculți muzică la casetofon… Să te joci pe televizor iar dragostea constă în a face fata pe care o placi sa te accepte pe lângă ea. Noi nu ziceam ,,aaa o iubești pe aia?,, Noi ziceam ,,aaa.. o placi pe aia?,, Ce diferență era. Așa rămâne, am să mă apuc să termin jocul copilăriei din nou și se pare că se bagă și vecinul meu. Voi, ați avut cutie de aia care termina televizoare? Nu stai.. cutie terminator care se conecta la televizoare? Cred că așa e propoziția corectă. Ce amintiri…. 🙂
Și pe mine m-a provocat carantina să îmi amintesc multe lucruri. Nu știu de ce. Cred că e mai la îndemână să ne gândim la ce a fost decât la ce o să fie.
Din pacate 🙁