Să nu îți fie frică să traiești in fiecare zi, să îți fie rușine daca nu faci ceva ce ai fi vrut să faci. Viata e o călătorie plină de culori, nu știi cand se termină, dar știi când începe. Important nu e cum trăieșt, important e să atingi sufletul la cât mai multi oameni cu bunătate și să faci cât mai mult bine.
Viața nu are o definiție exactă, este exact ca timpul, suntem conştienți de ea doar atât cât existăm, și suntem conștienți de acest lucru. Atât timpul cât și viața sunt rezultatul conștiinței noastre. În momentul în care ești inconștient, pot spune că nu ești in prezent și nici în viață. Poate fizic ești in viață, dar cu siguranță nu ești conștient de acest lucru. În timp ce alții își iau viața, alții duc o luptă continuă pentru supraviețuire, o luptă pentru ei și pentru cei dragi.
În următoarele rânduri am să vă povestesc tragedia pe care am trăit-o de Valentine’s day.
Zilele trecute, am trăit cele mai groaznice ore din viața mea, ore de care depindea viața cuiva drag mie. Dacă mai demult vă spuneam că cel mai rău lucru din viața mea a fost să rămân singur, ei bine, sunt lucruri de ,,n,, ori ridicat la puterea a doua mai grav decât acest lucru… Și totul dintr-o joacă copilăroasă….
Viața mea nu valorează mult, mereu am zis acest lucru, astăzi sunt, mâine nu se știe, oamenii oricum te vor uita din momentul în care nu mai exiști. Să zicem că o perioadă te vor ține minte, după care vei dispărea o dată cu ei, cursul vieții va continua ca și când tu nu ai fi existat…. Suntem prea mici ca să fim atât de importanți, din acest motiv viața e trecătoare și irelativă. Pentru mine nu contează cât traiesc, contează cum trăiesc și cât bine aduc celor din jur, sunt șanse mult mai mari să rămân in amintirea lor făcând un bine, decât dacă duc o viață în care tot ce contează este să o duc eu bine.
De foarte multe ori am crezut că sunt cel mai ghinionist om de pe planetă, iar anul ăsta incepuse foarte bine, chiar am crezut că în sfârșit ghinionul a dispărut și că totul va fi bine….. Dar adevărul era că ghinionul doar sa odihnit o perioadă de timp pentru a mă putea lovi mai rău, problema e că a lovit și pe cei din jurul meu, mai ales persoana care ma făcut să mă simt bine.
Acum mult timp am cunoscut o fată cu care m-am înțeles foarte bine, problema cea mare era că eu sufeream după fosta, între timp ea si-a găsit un băiat care să rămână langă ea şi care să o iubească așa cum merită orice fată. Trecuse o perioadă în care nu am vorbit aproape deloc, perioadă în care fiecare și-a continuat viața in felul său, ea cu amicii, prietenul, eu cu viața mea de zi cu zi, erau zile în care plecam toată ziua pe afara, zile in care stăteam o zi întreagă la patinoar și ajungeam să ramân în gară peste noapte, zile și zile, important era că toți din jurul meu se simțeau bine.
Zilele trecute mi se făcuse dor de ea, și am vrut să văd cum o duce, am vorbit puțin cu ea, iar pe data de 13 Februarie ne-am hotărât să ne întâlnim și să mergem la patinoar de ziua îndrăgostiților.
Eu în general sunt un om care mă las ghidat de principii, dar au fost câteva cazuri în care am renunțat la ele. Așa cum s-a întâmplat și de această dată. Unul din principiile mele sunt să nu mă întâlnesc cu fete care au prieten, dar fiind o amică la care țin mult am zis că merită să trec peste principiu, am considerat că atâta timp cât nu o strâng în brațe și nu o țin de mână nu se consideră înșelat. Ea a mai mers pe role în trecut, știam că va putea să își țină echilibru pe gheață, am peste 10 ani de patinaj pe ambele. Așa că am decis să nu o țin de mână. Dacă aș fi știut ce urmează …
A venit ziua de 14 Februarie, am cumpărat o ciocolată și am plecat la drum spre ea, mă gândeam că va fi o zi minunată, cu mulți indrăgostiți la patinoar iar ea se va distra… Din păcate a fost cel mai urât moment pe care l-am putut trăi. Am ajuns la ea, mă aștepta pe o băncuță aproape de stația unde am coborât, i-am oferit o ciocolată și am plecat emoționați spre patinoar. Pe drum chiar mă gândeam cum o să fie, fără să am doar o mică idee despre ce urma să se întâmple.
Ajungem în incinta patinoarului, nu era nimeni pe gheață, da, eram primii care ne-am hotărât să venim de Valentine’s day la patinoar. Personalul a fost cumsecade, încă de la intrare ne-au felicitat pentru că am ales să ținem această zi și să venim la patinoar… Toată ziua am fost confundat cu iubitul ei chiar dacă eram doar amici. Iau patinele, ambele perechi, se vedea pe chipul ei că era emoționată, mergem pe băncuță la intrare pe gheață și ne incălțăm. Îmi trag patinele pe picioare, apoi îi explic cum să și le prindă și ea, apoi intrăm pe gheață la indemnul acelui om de acolo care ne-a dat patinele. Eu de când am pășit pe gheață am observat că de data asta gheața era sticlă, foarte bună treabă făcuse cei la patinoar, însă ghinionul meu a fost să prind o patină dreaptă ne-ascuțită… Mă uit la ea, se ținea de gard și patina.. O incurajez să vină spre mine și reușește fără probleme. Era nevoie doar de puțin curaj. Se descurca ok, ba mai mult începea să facă și mici scheme, eu personal consider patinajul pe gheață mult mai usor decât cel pe role. Patinez pe lângă ea o perioadă apoi mă duc să îmi schimb patina dreaptă, nu mai suportam deja, pe piciorul drept nu aveam deloc stabilitate. Omul de acolo îmi dă o altă patină, o încalț și când intru pe gheață constat că e mai rea ca prima. Din rușine nu o mai schimb și continui să patinez așa pe lângă ea.. În fond nu făceam întrece. Ea prindea tot mai mult curaj și incerca să facă scheme, unele le ieșea altele nu… Venise între timp si alte 4 persoane, 2 fete, un băiat și un copilaş, nici unul nu știa să patineze… Ea nu mai putea de râs, din contra râdeam cu ea că e prințesa gheții pe lângă ceilalți care nici măcar nu reușeau să stea pe patine… Mai mult pe genunchi stăteau și se chinuiau să se ridice. Comedia era in floare, distracția mare, ea vorbește cu mama ei, apoi inchide și îi vine în cap ideea că ar vrea să vadă cum cad. Eu în general nu cad, chiar și când am o patină păcătoasă, dar ea… nu.. Tot încerca să mă dea jos.
Am patinat puțin mai repede în fața ei, ma gândeam să-i propun ca să ne ținem de mână, indiferent dacă accepta sau nu, măcar aș fi știut sigur că e în siguranță. Așa că mă decid să-i propun acest lucru când ajungem în dreptul porții. Nu reușesc să fac pasul că simt piciorul ei între picioarele mele pe la spate și încearcă să îmi tragă piciorul stâng in timp ce mă trăgea de geacă pe spate, eu mă las în față din reflex iar ea își dă drumul și cade cu capul de gheață. Eu mă dezechilibrez și incerc să mă intorc ca să o prind dar tot ce reușesc este să îmi pierd și eu echilibrul fiindcă am ridicat piciorul și am rămas doar cu dreptul în gheață, cel cu patina păcătoasă și cad peste ea, cred că peste cap, în cădere am încercat pe cât posibil să aplanez căderea în mână. Mă ridic repede și mă uit la ea, avea ochii deschiși cu privirea fixă la mine fără să clipească, fără să miște, fără să zică nimic…. În acele momente am crezut că o pierd.. Strig repede la cei ce se țineau de gard să sune la salvare. Pe moment toți rămân încremeniți după care strig din nou urmat de această dată de cuvintele ,,nu vedeți că nu mișcă? ,,
Sună la salvare timp în care toți din jurul ei care ne adunaserăm încercăm să o trezim la viață, după câteva palme peste față își mișcă ochii și o intrebăm dacă știe unde e si ce s-a întamplat, spune mai mult șoptind că e la patinoar și că a căzut după care în următoarele secunde uită tot ce a zis si ce sa întâmplat. Singura persoană pe care o știa eram eu… Nu știa cine sunt restul, unde e, știa doar cum o cheama pe ea și pe mine. Intr-un final vine ambulanța și mă urc lângă ea… Eram pierdut, toată vina îmi aparținea, puteam să previn asta. În ambulanță a inceput să tremure, dar medicii au stabilizat-o, după ce am ajuns la urgențe au transferat-o la o altă clinică ca să-i facă tomograf. După câteva ore au externat-o.
Ceva ce trebuia să fie frumos și plăcut era să fie o tragedie. Încă nu e in afara pericolului, astăzi cand a fost să își ia rezultatele medicul ia recomandat să consulte un neurochirurg. De când cu tragedia sunt un alt om, am realizat ce e viața, ce inseamnă spitalele, și cât de importante sânt acele minute până ajunge ambulanța la locul accidentului.
Până nu știu că se face bine nu am stare, nu pot să trăiesc cu ideea ca am duso la moarte, că i-am distrus viitorul… Dacă aș da timpul inapoi aș prefera să fi pațit eu asta, in locul ei… Pentru mine viața mea nu e așa importantă, aș fi rămas o amintire frumoasă o perioadă, pentru unii și aș fi murit cu adevărat o dată cu ei, pentru că viața pe pământ nu se va termina cu mine, lumea tot va mai cădea pe gheață, lumea și-ar fi continuat cursul, pe când eu nu, pentru mine călătoria ar fi luat sfârșit aici. Și așa dacă nu își revenea, îmi luam și eu viața, nu aș putea trăi cu ideea că am făcut rău cuiva.
Viața e o călătorie plină de culori, doar una avem, iar cine crede in viața de apoi înseamnă că nu o trăiește pe asta.
Încă sunt ,,pierdut,, după acest accident, sunt nopți în care nu dorm deloc și nopți în care dorm 11 ore. Mă consum mult, chiar dacă nimeni nu mă acuză. Eu am duso la patinoar, eu i-am plătit patinoarul, eu nu am luat-o de mână și nu am avut grijă de ea… Eu am fost principalul vinovat, încă cred că aș fi putut evita asta. Nu doresc nimănui să treacă prin asta. Pentru cine-i este frică să mai patineze, îi amintesc că sunt 0,1% șanse să te accidentezi tare, mai multe șanse sunt la fotbal. Ca să vă dați seama de ce spun, gândiți-vă că am nimerit de doua ori aceasi patină ne-ascuțită… Asta spune multe.
Imi pare rău pentru ce s-a întamplat, acesta a fost cel mai idiot Valentines’s day…. Acum 3 ani, băteau clopotele la biserica si îmi ceream în căsătorie fata pe care o iubeam (în glumă desigur)… Acum 2 ani doar mă plimbam pe afara și ascultam muzică. .. Anul trecut aveam ultimul sărut cu o zi inainte de valentine.. Iar anul ăsta am mers la spital şi era să iau viața cuiva drag. Mă gândesc serios să nu mă mai întâlnesc cu nici o fată niciodata și nici să nu mai patinez vreodată, chiar dacă iubesc patinajul.
