Fan curier copie ideea celor de la Emag cu easyboxurile și în curând vor lansa și ei Fanboxuri. Un dulap mare, frumos colorat, cu mai multe sertare unde îți vor fi lăsate pachetele.

Ce pot să zic? Furăm și noi moda unor țări deja la ani lumină față de noi, însă eu personal am o problemă cu aceste cutii. Cel puțin cu experiența mea privind easy boxurile by emag.

Eram în Galați și îmi căutam o curea pentru brățara mea xiaomi, am răsfoit câteva magazine fără noroc așa că am dat comandă de pe emag la câteva curelușe, să am de schimb, am selectat un ,,locker,, și am așteptat până a doua zi. Primesc sms cu adresa și codul de accesare al dulăpiorului, îmi iau căștile cu mine în grabă și mă pun pe mișcare spre lockerul meu. Ajuns în zonă, mă uit, pe maps îmi arată că am ajuns și că lockerul ăla ar trebui să fie sub geamul de la parter.. mă uit sub geam, nu văd nimic.. mă învârt în jurul blocului… Ia lockerul de unde nu e. Merg în spatele blocului.. nimic. Sun la emag, revoltat le zic ,,domnle, am ajuns la geamul cuiva aici, ar trebui sa fie locker.. ce au facut ăștia, l-au mutat înăuntru?,, Mi se zice să aștept să facă niște verificări.. și începe

– Ar trebui să fie lângă un bloc…

– Aha, da știu doamnă, că doar nu era lângă o mașină… Bloc am zis și eu, dar unde?

– Ați coborât niște scări? Ar trebui să coborâți scările și să fie în față sub un geam

Citește și  Facebook... Nu iubi Romania, iubeste doar Facebook.

– Da doamnă, văd și eu că doar și eu m-am ghidat după gps

– Îmi pare rău, mai căutați sau o să înregistrăm noi o cere de mutare al produsului într-un alt locker.

Asistența se pare că nu a fost de ajutor. Așa că am aplicat fix strategia mea, fă opusul la ce zice. A zis să cobor scările? Ia să le urc. Am urcat scările si ghiciți ce? 2 blocuri mai la distanță era lockerul meu. Am bănuit că e al meu fiind singurul locker din zona. Și așa am reușit să îmi ridic produsele mult așteptate. A fost singura dată când am comandat așa, sunt mai de la țară și la mine pe uliță nu se află așa ceva ;)))

Dacă și cei de la fan, vor face la fel.. e clară treaba.

Dar sper să le pună mai la vedere 🙂

Ciurcas Dan Gabriel (administrator)

Timid, visător, romantic, idealist, om, sunt doar câteva cuvinte care mă pot descrie.
Scriu din plăcere despre tot ce îmi tună în cap, am 23 de ani și până în prezent am iubit doar o fată cu care am fost împreună timp de 3 ani, pot spune că deseori ea este sursa mea de inspirație.
Mai multe puteți afla citind blogul meu, aici este locul în care îmi împart gândurile, ideile cu voi :)

3 comentarii

  1. În combinație cu abonamentul Genius de la eMAG sunt chiar ok aceste lockere. Am zeci de comenzi făcute astfel, m-am uitat unde e „dulapul” și după aceea am dat comandă. ☺️

Dă-i un răspuns lui Perfu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.