Mi-am spart display-ul la telefon, se merită să îl înlocuiesc sau să cumpăr alt telefon? Răspund la această întrebare, cu o întrebare ,,tu ți-ai schimbat displayul spart, sau ai cumpăra alt telefon?,,. In rândurile ce urmează îmi voi exprima părerea mea proprie legată de acest lucru, plus ca bonus vă voi spune pățania mea.

Până la anii ăștia, 29 la număr, nu am spart nici un telefon, nici un display, din contra râdeam de persoanele care fac acest lucru. Până la urmă e un telefon, cât de ușor se poate sparge? Ei bine, o dată cu vârsta parca am dat în tremurici, mi-am spart display-ul de 2 ori. La o lună distanță chiar. Deci, pot spune că am deja ceva experiență cu service-urile GSM din Românica.

Bun, să trecem la treabă și să vă spun pățania mea cu un Motorola g100.

Acum 7 luni în urmă, cam așa, mi-am cumpărat un telefon de pe Olx… Ca majoritatea românilor nu îmi permit ceva din magazin, dar pentru că așa e românul și cu sufletul în rai și cu trupul pe pământ (era altfel vorba, dar nu pot să o spun aici), am intrat pe olx și mi-am comandat un telefon ,,Motorola g100,, sigilat la cutie, probabil împrumutat de prin afară, pentru că pe cutie scria Spania. Am dat 1200 lei pe el, nou era cam 1900 lei iar varianta de România nu avea în cutie adaptor pentru conectarea lui la un monitor. Cine are Motorola știe de funcția ready for go. Acest Motorola luat de pe Olx venea la pachet full, cu adaptor, încărcător, căști etc.

Bun, vine telefonul, îl butonez, e nou, mă bucur pentru afacerea făcută. La 6 luni distanță începe distracția… Eram cu un amic pe strada, mă simțeam rău dar m-a târât ăla afară din casă, boschetăream pe stradă cu o cafea în mâna stânga și cu telefonul în mâna dreaptă :)) totul frumos până aud în spatele meu cum urla un moșneag de etnie romă, dar urla fraților de ziceai că e sirena care avertizează războiul… Am scăpat instantaneu telefonul jos, într-un colț de ciment. S-a facut ecranul negru, cu linii de diferite culori, numai bun de aruncat.

Mă întorc nervos acasă, îmi iau vechiul g7 power tot de la Motorola… Și aia e …. Mă reobișnuiesc cu el.

La două zile distanță, eram în curte, mă bucuram de vremea frumoasă de afară, sună telefonul (acel g7 power) îl scot din buzunar… Și alunecă… Bag! Pe colț și ăsta, lovit de o piatra. Norocul a fost că nu s-a spart de tot. Am doar 3 liniuțe subțiri, și așa au rămas până în prezent.

Nu bă că sunt ghinionist! Invoc câțiva sfinți, blestem și aia e. Ce puteam sa fac? Mă apuc de căutat service-uri GSM. Eu locuiesc undeva în Vaslui, știți glumele cu Vaslui nu? Așa că mă reorientez spre Galați. Hai că nu o fi așa rău îmi zic.

Dau mesaje pe la service-uri și găsesc la prețul de 350 lei, cu tot cu manoperă, în 24 de ore… Mamă, ofertă îmi zic. Mă ridic în mașină și plec bucuros spre Galați, deja sfinții mă părăseau iar viața mea avea din nou sens. Ajung la Galați, dau tipului telefonul, și plec. A doua zi, mă sună băiatul de la service

Citește și  CONCURS: Câștigă o invitație pe Filelist

– Sunt băiatul de la service, am înlocuit displayul dumneavoastră dar avem o problema…

– Ce problemă?

Deja simțeam cum reapar sfinții deasupra capului meu.

– Păi, am înlocuit displayul dar telefonul nu se mai deschide, rămâne blocat la logoul ,,Motorola,,..

– Aha, operatie reușită, pacientul decedat să înțeleg?

– Din păcate da :)) în doua zile îl facem.

– Numai, lăsați așa. Vin acum

Da frate, eu aveam Root la telefon iar băiatul probabil a vrut să de-a reset… A reușit să șteargă softul din telefon. Merg, îmi iau telefonul, fac plata și plec bucuros că în sfârșit am display. Ajung acasă, îl dau iubitei mele și mă laud ,,uite cine are telefon, hehe,,… Se uită ea și începe să râdă ,,uite cine are capacul zgâriat, uite că nu se deschide,,…

Capac? Ce capac? Îmi piere zâmbetul instant și mă uit pe spate…. 4 linii mari pe laturile capacului, pe o parte pe cealaltă parte alte linii.

Ce căcat a făcut ăsta? Mamă, muream de nervi… Incep să înjur, să bag să scot în Galați… Sincer de câte ori am venit În Galați de atâtea ori am avut numai probleme… Cu babe… Cu câini.. acum cu telefoane.. în alte articole poate voi scrie.

Rămân trist, merg la calculator îmi pun softul.. și zic aia e. Folosesc husa aia din cutia telefonului și nu se vede.

După ce revin acasă în vaslui, la 2 zile observ două dungi negre pe ecran. Se observau in soare sau cu ecranul închis. Am zis ce ar zice tot românul ,,e murdar, jegoșit, hai că îl șterg,,. Frec la el o perioadă, și observ că cele două dungi nu dispar… Și nici duhul nu iese din telefon.

Dau mesaj la service, le explic și mi se zice că e normal… Că sunt tranzistorii etc.

Totul bine timp de o lună, acum câteva zile recent eram la volan… Conduceam liniștit. Opresc în fața porții, trag frână de mână, fix in acel moment alunecă telefonul din buzunar și se lovește lateral cu displayul de frână…. Baf, o mică găurică ca la geamurile pe care le lovești cu piatra, plus 3 linii…

Bă frate, cât ghinion să ai? Vin cu o falcă în cer și una în pământ la iubita mea, îi zic ce am pățit … Ce să zică? Aia e.

Acum când scriu acest articol, am 6 linii pe ecran, sau dublat, au făcut copii :)) Ce voi face? Tot voi schimba displayul. Eu zic că se merită. Telefonul se comporta ca nou, problema e să găsești un service cât de cât ok. Voi ați spart displayuri la viața voastră? Eu da, și se merită să schimbi ecranul. Până la urmă, e o piesă. Nimic mai mult.

În alte articole poate am să vă vorbesc pe scurt și despre experiența mea cu ,, Galați,,.. cu babele de acolo, cu vecinii nervoși și cu orașul în general. Sincer, între Galați și Vaslui, prefer Vasluiul. Galațiul e ciudat, cel puțin așa mi se pare mie.

Ciurcas Dan Gabriel (administrator)

Timid, visător, romantic, idealist, om, sunt doar câteva cuvinte care mă pot descrie.
Scriu din plăcere despre tot ce îmi tună în cap, am 23 de ani și până în prezent am iubit doar o fată cu care am fost împreună timp de 3 ani, pot spune că deseori ea este sursa mea de inspirație.
Mai multe puteți afla citind blogul meu, aici este locul în care îmi împart gândurile, ideile cu voi :)

5 comentarii

  1. Din punctul meu de vedere nu se merită schimbat.
    Totuși eu la telefoane cumpăr huse și folie de silicon…l-am scăpat și eu și nu a pățit nimic.

    Plus că telefoanele desfăcute nu vor mai fi niciodată ca înainte…etanșarea nu se mai face perfect și e o chestiune de timp până pătrunde praful înăuntru…mai ales la telefoanele astea care sunt capsulate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.