Nu am mai scris de ceva timp pe blog, afară este cald și nu prea am stat în casă, iar seara când intram în casă obosit, mă puneam la pc si lucram la noul proiect pe care îl am în plan. E ceva micuț, dacă ai o poveste de dragoste, pe care ai avut ocazia să o trăiești, în curând vei avea posibilitatea să o scrii, și la rândul tău să poți citi alte povești scrise de oameni simpli, ca mine și ca tine.

Dar nu despre asta e vorba aici, în seara asta pentru prima dată de când am calculatorul am zis să descarc un patch la o aplicație, în mod normal ar fi trebuit să îmi prelungească licența la program (sony vegas), în schimb mi-a prelungit noaptea :))

În loc de licență am primit cam 600 de viruși tip trojan, am observat abia când calculatorul a început să fie turat la maxim, să își piardă culorile de pe ecran iar toate iconurile să devină transparente, colac peste pupăză începuse să își instaleze o sumedenie de chinezării iar driverele erau stopate și inaccesibile, efectiv calculatorul meu era foarte limitat și în loc de windows 10 aducea cu windows 98, cât despre viteza de procesare.. Nu mai spun. Daca îl filmam în slow motion părea că stă pe loc. Așa se mișca. Atunci am intrat cu chiu cu vai pe internet folosind mozilla, singura care mergea și am descărcat malwarebytes, cel mai bun program după părerea mea, plus de asta e trial timp de 14 zile.

Zis și făcut, l-am instalat și după câteva încercări a rulat, când mi-a identificat 608 trojani în calculator. Am dat delete și după restart am dat scanare, țin să precizez că după restart calculatorul și-a revenit la normal, aveam în sfârșit culori. A mai găsit 50 de trojan, iar delete, iar restart, apoi totul curat. Am mai scanat de câteva ori, dar deja scăpasem de ei, totul e curat din nou. Acum merge bine calculatorul.

Citește și  Cele mai uimitoare momente.

Eu în mod normal nu țin nici un antivirus în pc, consider că nu e nevoie, consumă degeaba din resursele pc-ul atunci când rulează. Când observ că merge greu, îl descarc, scanez și dacă e ceva încerc să scap de ei. Dacă nici cu antivirus nu merge, apelez la reinstalarea de windows.

Nici de acum înainte nu voi lăsa anti-virusul în pc. Totuși, e recomandat din când în când să îi mai dați câte o scanare.

Dacă aveti probleme cu virușii de orice tip, recomand programul de aici AICI e cel mai bun după părerea mea.

Ciurcas Dan Gabriel (administrator)

Timid, visător, romantic, idealist, om, sunt doar câteva cuvinte care mă pot descrie.
Scriu din plăcere despre tot ce îmi tună în cap, am 23 de ani și până în prezent am iubit doar o fată cu care am fost împreună timp de 3 ani, pot spune că deseori ea este sursa mea de inspirație.
Mai multe puteți afla citind blogul meu, aici este locul în care îmi împart gândurile, ideile cu voi :)

2 comentarii

Dă-i un răspuns lui Ciurcas Dan Gabriel (administrator) Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.